Dimineata, soare palid si zgomot de masini. Trec toti rand pe rand grabiti si se pierd in ceata. Claxoane, ziare aruncate, strigat de copii, caini ai nimanui. Ploua...incet incet se pierde griul orasului. Ma plimb pierduta printre betoane, fosnet de frunze pe vechile alei din parc. Incerc sa gasesc un motiv sa zambesc dar cum poti zambi cand stii ca nu te asteapta nimic mai bun nici maine nici pomaine nici peste o luna sau un an? Ce motive mai ai atunci cand nimic nu iti merge macar la limita medie a normalului?...Cum poti sa mai gusti viata cand totul in jurul tau se destrama fara ca macar sa observi. Amintiri peste amintiri, reprosuri peste reprosuri si totusi in adancul sufletului tau ti-ai mai dori sa retraiesti fie si pentru un minut durerea care ai simtit-o cand ai hotarat fara a te uita in urma sa ii pui punctul de final. S-a incheiat ceva. Dar ce anume s-a incheiat? Dupa luni de zile pierdute in cearceafuri cunoscute, zambete intuite, fum de tigara, peisaje admirate impreuna si nelipsitele cafele din zorii diminetii? Aerul somnoros si gandurile amestecate prin camera goala; seri pline de reprosuri si cuvinte aruncate aiurea, inca iti mai sunt vii in minte. Ai putea sa spui sincer ca ai da un regat pentru a mai putea sa retraiesti pentru ultima oara ceea ce odata condamnai si detestai? Jocuri ale nervilor, ai mintii... oare cat de vulnerabili suntem cu adevarat cand intalnim dragostea pe care ne-am dorit-o toata viata?..Oare cati dintre noi ar putea sa jure ca au trait macar o data si au simtit parfumul celui mai nobil sentiment care trece dincolo de barierele lumii terestre? Daca cineva a reusit sa atinga ceea ce cautam o viata intreaga sa imi dea de stire...
