scrieri ciudate ..la capat de seara

Pentru inceput ce as putea spune ,,.decat ca azi dimineatza am realizat ca sunt deja 2 luni de cand nu mi-am mai impartasit gandurile cu voi ...acestea fiind spuse ....ma destainui ..
Sunt satula de viata asta si am impresia ca ma invart in cerc uneori ...de multe ori visez ca sunt pe marginea unei prapastii ...si cu lacrimi si fata toata zbarcita de vreme caut o mana care sa ma ajute ....

.......am impresia ca umblu mereu pe o sarma ....si imi pierd mereu echilibru.....si apoi cateodata se mai intampla sa cad .....si atunci tot cad si aceasta cadere nu se mai termina ...si ma trezesc intr-un loc intunecos si rece ....cam astea ar fii cuvintele care descriu cel mai bine sentimentul care imi bantuie viata de ceva vreme incoace .....
.....si atunci ma gandesc ca nu sunt singura si ca probabil altii sunt mai jos in prapastie si in neant decat mine ..si totusi ii vad zambind ....si ma tot intreb cum reusesc sa gaseasca ei aceea mana ..acel brat puternic care ii trage inapoi spre raza de lumina care mijeste undeva departe ....

Ma gandeam de multe ori cum ar fi daca as urca si eu in acel tren care duce spre nicaieri de multe ori ....sa incerc sa gasesc un drum mai putin intortocheat si primejdios ...insa trenul meu mereu pleaca inainte sa apuc sa pun piciorul pe prima treapta ....mereu alearga parca nevazut pe langa mine ...si atunci ma gandesc ,,,cum ar fi sa arunc cu noroi in toti care ma impiedica sa imi urmez calea sa imi folosesc biletu de tren ...sa pot sa urc macar prima treapta ...
dar de unde noroi ....exact ca si in versurile lui chilian ...lumea mea se face praf ...
E atata de pustiu ...si de arid drumu meu incat nici noroi nu am:(.....si daca nu am noroi ...ma gandesc atunci de ce am ploaie ...si de ce soarele meu mereu se ascunde in umbra norilor enormi care imi intuneca drumu ....de fapt probabil ca trenul meu e plecat de atata vreme si ma gandesc ca este posibil ca ceea ce eu am impresia ca ar putea fi trenul pe care il tot astept in gara intunecata....este doar fantoma acelui tren plecat demult ...
...doar fantoma mai sparge linistea si intunericul continuu....in care stiu ca majoritatea se afla ...

si ma tot gandesc cum ar fi ...urechea uda cu care tot ascult si astept un semn ca se aud pasi pe strada mea ca cineva va pasi in ea ... sa mi-o desprind de strada intunecata de decembrie... de seara tarzie ....si imi vine sa imi impachetez toate gandurile si sa plec si totusi ..e strada mea si mi-o iubesc asa cum e...... pana la final ...e ea ,..e cea care asa rece si trista mi-a oferit adapost ....cand nu aveam nimica ...e strada mea ...

Leia Mais…